cluj 3D simulator & crack

Clujule, ghiujule,
oraş de ţepari şi mântuială!
A venit vremea să-ţi scuip o odă!
De ce? Pentru că ai o structură piramidală,
sau poate că iar mi s-a ars o diodă!

Nu eşti mai altfel decât alte gropi de gunoi,
dar nici prea nu ştiu cum.
Aceeaşi melancolie poluată
cu zoaiele ei plutitoare, cu PET-uri duium,
îţi împute canalele de veneţie retardată.

Stomacul tău de tuburi vibrante
în maşinăria digerând vise
mi-a înghiţit anii pe benzi rulante,
ca nişte hârtii duse de vânt în abise…

Dragostea ta sinistră
mi-a nichelat sufletul vulnerabil.
Ţi-am scrijelit recunoscător poeme-grafitti
pe obrajii cărămizii.
Priveşte-mi chipul inoxidabil.
Nu te face acum că nu ştii!

Eşti fiara suavă din apocalipsă
măcelărind destine cu nonşalanţă
în termitiera de beton.
Ca pe orice metropolă canceroasă,
te proclam unicul şi poeticul Babilon!

Pe străzile tale pustii rătăceam năucit sub stele
să mă îngrop în templul subteran ale vieţii,
la Harley, unde scufundat în fotolii de piele,
cu un trabuc şi Martini la un striptiz de iele
poţi adora idolul monstruos al tristeţii.

M-ai învăţat oroarea ciocnirilor de comete
prin futilitatea de Big Bang a unui biliard,
aşa cum bilele sufletelor se izbesc bete
în marea simfonie a inerţiilor pe bulevard.

Clujule, oraş de tabieturi asiatice
hibernând pe un fundal de Paris carnivor,
cu turnurile tale sciatice
înfipte în funduri de nori!
Ţi-am colecţionat toate dejavu-urile
prin ganguri ciudate
cu fluorescente răcori medievale
care te iau pe la spate
ca prietenii cu pumnale…

Cetate bântuită de spectre
cu ardoare nebună
pe bulevarde noiembroase şi năclăite,
în care armate de zombie
cu ochii holbaţi spre lună
mărşăluiesc spre terori infinite!

Te-am iubit oarecând cu acea disperare
a dezintegrării treptate în vânt,
cu boala ciudată a plutirii amare
imagine tremurată, tot mai evanescent,
ca o flacără azurie alergând.

… ţi-aş scrie un poem revărsat ca amazonul
în meandre de fraze plictisite şi reci…
Clujule, rutule, eu sunt omul,
tu doar mlaştina gândurilor seci.

Mi-am uitat în măruntaiele tale visul de plastic,
lentilele de contact smaraldine,
şi proiectul unui oraş orbital fantastic
mai ciufut decât tine…

Tu m-ai amestecat ca pe o frunză în ploi,
mi-ai măturat adularea cu gesturi hidoase
când îţi şopteam despre idealuri în doi…
ţi-am fost ciob inutil târât prin noroi
cu pâlpâiri de pietre preţioase!

Am evadat din fabrica ta de realitate…
ţine-ţi marfa iluziilor pentru gândaci, pentru şobolani,
pentru prietenii devoraţi de tine pe jumătate
ce mă strigă în van!

Te desfid, oraş de canale
înţolit în miasme Chanel,
cu nostalgiile tale banale
şi rânjetul de neoane tembel,
cu mofturile porumbeilor agresivi
căcându-se pe statui cu mătărângi de cal!
Hai, ia-ţi bibliotecile pline de morţii gravizi
dansând cu oase fosforescente
la eternul tău festival!

Adio, cimitir selenar de maşini,
adio, mausoleu de iubiri şi destine…
îţi transmit telepatic
toate înjurăturile de extratereştri,
toată zădărnicia furiei pulsând cristaline!
Cine-ţi va mai face de acuma
la manevrele toamnei cu luna
declaraţii de dragoste barbare ca mine?
Cine, nisip mişcător, cine?